Din punct de vedere fizic, simțim durerea datorită sistemului nervos, mai exact datorită receptorilor senzoriali aflați în celulele nervoase, care preiau această “suferință” și o transmit către creier. Durerea este o percepție, felul creierului de a percepe și a ne atenționa când ceva ne face rău. Poate să fie o durere ușoară, sau poate să fie mai puternică, cert este că fiecare durere este înregistrată în subconștient, în funcție de gravitatea ei, ne lasă “urme” mai adânci sau mai puțin adânci. Când suntem bebeluși, nu știm ce e durerea, știm doar că este incomod și dacă ne doare începem să plângem, mai târziu pe măsură ce creștem și conștientizăm durerea, începem să învățăm să ne protejăm, practic combinat cu instinctul de supraviețuire, conservare, începem să înregistrăm informații în subconștient. Proverbul “până nu dai cu capul și te doare, nu înveți” este de fapt o concluzie.
Durerea emoțională izvorăște cel mai des dintr-un sentiment puternic de detasament, de pierdere a unei legături cu cineva sau ceva foarte drag. Exemplu: cineva drag dispare din viața ta, sau îți pierzi zona de confort sau îți pierzi un obiect de suflet încărcat de simbolism pentru tine.
Chiar și când vorbim de empatie, asocierea conștientă sau subconștientă se face cu pierderea unei legături, fie că vorbim de o ființă, fie că vorbim de un obiect. Exemplu: cineva își pierde mama, dacă îți pare rău și suferi cât de puțin la acea veste, o faci fiindcă știi ce ar însemna sau a însemnat pentru tine acest lucru. Același principiu se aplică dacă afli că cineva și-a pierdut casa și te afectează, practic te pui în locul acelei persoane și te duce cu gândul la a pierde.
În concluzie, putem spune că durerea fizică este o reacție a unui stimul, de cele mai multe ori venit din exterior, în timp ce durerea emoțională este o reacție mai mult interioară, declanșată de asocierea sau trăirea unei pierderi.