În fața celor ce au auzit de tine: reputația; în fața celor ce te cunosc: interacțiunea; în fața propriei persoane: gândurile. Din păcate sau din fericire, în societate suntem judecați pentru ce spunem și pentru ce facem, nu pentru ce gândim.
Scurte și profunde
Oare “Terra nullius” se aplică și pe Marte? Dacă da, oare cine va încerca să revendice planeta Marte?
În primul rând, liderii țărilor ar trebui să fie de acord să schimbe numele, Mars Nullius s-ar potrivi mai bine.
Dacă te lovești singur și te doare, înseamnă că ești slab sau că ești puternic?
Depinde dacă dai în glumă sau dacă dai în serios. Dacă dai în glumă și te doare, s-ar putea să fii un pic sensibil.
De ce ești aici în acest moment al vieții?
De data aceasta nu am să țin prelegeri, eu sunt un produs al propriilor alegeri.
Este posibil să știm ce este cu adevărat bun și ce este rău?
Desigur că este, dar să știi și să accepți sunt două lucruri complet diferite.
Pământul este viu?
Chiar dacă noi nu îl percepem ca și un organism viu, un ecosistem atât de complex și “încărcat” de viață poate să fie considerat viu, tocmai prin rolul său atât de critic adus în susținerea vieții. Totuși, este mult mai viu decât mulți dintre locuitorii săi care doar… sunt.
Ce este libertatea și dacă chiar există?
Posibilitatea de a face o alegere, dar și manifestarea acestei alegeri – aceasta este o acțiune. Însă știm cu toții, pentru orice acțiune există și o reacțiune.
Care e scopul în a pune obiective din moment ce oricum o să murim?
Din același motiv pentru care mâncăm zilnic, deși oricum ne este foame a doua zi: pentru a alimenta motorul.
Cine decide ce e corect și ce e greșit?
Mi-ar plăcea să cred că este propria moralitate pe care am început să o dezvolt de când m-am născut, însă în majoritatea cazurilor… soția mea decide.
Care anume a apărut prima dată, fructul sau culoarea portocaliu?
Fructul a apărut primul, dar nu am știut ce culoare are până nu am definit culorile.