Cum am spus într-un alt articol, nu putem spune concret ce se întâmplă cu noi după ce murim, dar de data aceasta vom aborda o temă de asemenea foarte interesantă și anume cât vom fi ţinuţi minte după ce murim. Nu se ştie exact când a fost inventată „scrierea” sau „marcarea” anumitor evenimente prin pictograme: protoscrierea; deşi diferenţa dintre ele o face faptul că una este folosită pentru comunicare, alta pentru exprimare, putem să spunem că ambele au fost folosite pentru „marcare” anumitor evenimente sau a anumitor persoane. Oamenii au lăsat anumite scrieri prin diverse membre, însă de-a lungul timpului, de cele mai multe ori, cei ce se ocupau cu păstrarea, documentarea respectiv înregistrarea anumitor evenimente erau scribii. În general, scribii „scriau” doar despre evenimentele importante cu impact asupra societăţii, făcând referire la conducători sau la persoanele cheie cu un rol important. Putem spune că în istorie au existat mai multe manuscrise în care s-au notat, sub formă de text, pictograme sau viu grai toate evenimentele marcante specifice perioadei. Câteva aspecte negative legate de aceste tipuri de înregistrare ale istoriei:
- Scris – De cele mai multe ori când un imperiu cucerea alt imperiu, scrierile istorice erau distruse, astfel sursa principală a unui fapt istoric era suprascrisă. De aici a ieșit vorba cu: istoria este scrisă de învingători.
- Pictograme – un limbaj care la început a fost simplu, pentru a-și proteja scrierile și să se asigure de propria valoare, mulți scribi au complicat această „limbă” ca să fie cât mai greu de descifrat. Astfel, pe măsură ce scribii care cunoșteau acel limbaj au dispărut, odată cu ei a dispărut și capacitatea de a înțelege acele pictograme. Ex: Egiptul.
- Viu grai: deja la a 3-a persoană din lanţul de povestitori, s-a pierdut sau şi-a schimbat sensul mai mult de jumătate din informaţie. Ceea ce face foarte greu interpretarea istoriei.
Un mare istoric contemporan spunea: „tot ce s-a întâmplat în trecut este doar o interpretare cât mai probabilă, însă nu este prea sigură. Mai important este să ne asigurăm că înregistrăm cât mai obiectiv și mai corect evenimentele ce se întâmplă în vremea noastră, pentru ca generaţiile viitoare să poată şti exact ce s-a întâmplat”.
Acum, în era noastră digitală, înregistrarea evenimentelor este tot mai ușoară, însă, dacă nu suntem la fața locului și ne uităm la o înregistrare, mare atenție cine este naratorul acestor evenimente, deoarece tot ce vedem este o perspectivă, tot ce auzim este o presupunere, iar tot ce spunem, este o părere.
Am insistat un pic mai mult pe partea istorică, deoarece în afara persoanelor dragi, singura modalitate în care poți să mai fii ținut minte este să faci ceva marcant pentru societate astfel încât istoria te înregistrează și îți transmite povestea mai departe folosind metodele descrise.
Cât timp vei fi ținut minte după ce vei muri? Până când ultima persoană care te-a cunoscut va dispărea. Totuși, ca să-l citez pe un mare poet contemporan:
“Atunci când noi și cei ce ne cunosc, nu vom mai fi
Cum va fi? Ca și cum n-am fi existat
…
Căci noi viitorii foștii , vom fi în urmașii noștri
Prin valorile ce le-am trădat”
În final, închei cu un citat de la același prieten: Suntem ceea ce rămânem după ce murim.
