Mai întâi trebuie să fim siguri că înțelegem: Ce sunt regulile? Regulile sunt principii gândite de o entitate menite să aducă ordine, de cele mai multe ori într-o societate.
Dacă vorbim de regulile unei societăți, putem spune că, cu cât societatea se dezvoltă mai mult, cu atât acele reguli trebuie transformate în legi. Într-un mod abstract, cele mai vechi reguli pe care le conștientizăm mai mult sau mai puțin, sunt tocmai cele 10 porunci primite de Moise. Dacă facem un “arbore genealogic” a majorității regulilor de conviețuire, o să vedem că ele duc fix spre acele reguli. Putem spune că pentru societatea dezvoltată pe creștinism, pilonii societății dar și valorile morale sunt tocmai acele reguli, numite porunci. Pe măsură ce liberul arbitru, respectiv, valoarea individului a câștigat mai multă importanță, au apărut tot mai multe reguli.
De-a lungul anilor aceste reguli au suferit transformări. Motivul pentru care aceste reguli au suferit transformări este fix motivul pentru care există excepții de la reguli: În funcție de evoluția societății și a evenimentelor, o regulă nu poate să acopere toate scenariile posibile.
Acum aproximativ 17 ani, unul dintre mentorii mei mi-a spus o vorbă: “Sunt două categorii de oameni, cei care s-au supus regulilor societății și cei care nu s-au supus acelor reguli. Omenirea a evoluat datorită celor care nu s-au supus acelor reguli”. Gândiți-vă ce s-ar fi întâmplat dacă Traian Vuia s-ar fi oprit la regula: “Un obiect mai greu decât aerul nu poate să zboare”. Motivul pentru care facem excepții de la reguli este tocmai fiindcă regulile nu pot să acopere toate scenariile posibile.
Cei care încearcă să respecte cu strictețe regulile sunt, în general, cei cu o gândire conservatoare. Cei care le încalcă dar într-un mod constructiv și benefic au o gândire progresistă. Propoziția “Când excepția devine regulă” nu este doar o zicală, este o declarație.
Însă, MARE ATENȚIE, la încălcatul regulilor, aici avem iarăși mai multe categorii, o să subliniez doar două dintre ele:
- Încălcatul într-un mod constructiv – situația de genul lui Traian Vuia, care a dus la inventarea avionului, a generatorului cu aburi, etc.
- Încălcatul într-un mod distructiv – situații de genul: furt, jafuri, crime, etc.
De-a lungul istoriei, unele reguli au fost bune, alte reguli au fost mai puțin bune, cert este că au suferit tot timpul transformări. Aceste transformări sunt direct legate de valorile morale ale celor care au gândit acele reguli (sau legi). Într-o lume ideală, toate regulile ar trebui să aibă fundamente morale, deci intenții bune…
Închei cu una dintre vorbele mele favorite: Când o regulă face mai mult rău decât bine, atunci regula trebuie schimbată.