Datorită acceptării și speranței. Recunoaștem că ne dăunează, dar refuzăm să acceptăm și sperăm că nu ne va face rău la un moment dat. Uneori, chiar dacă este chiar în fața noastră și este evident, refuzăm să vedem cum este cu adevărat situația sau cum este cu adevărat o persoană.
De câte ori am fost în situații ciudate și am spus: „Nu pot să cred că el / ea este așa!” sau „Nu pot să cred că se întâmplă acest lucru!”, asta înseamnă că refuzăm să acceptăm cum stau lucrurile cu adevărat. Motivul pentru care refuzăm este acceptarea, deoarece nu acceptăm situația și ne așteptăm la o „minune”. De ce nu acceptăm? Este din cauza speranței. Sperăm uneori până la capăt, că o persoană este diferită de ceea ce pare, că o situație nu este chiar așa cum este sau totul se va schimba. În privința relațiilor, există o zicală frumoasă legată de căsătorie care se aplică uneori: „Un bărbat se va căsători cu o femeie pentru că îi place și speră că ea nu se va schimba, însă ea se va schimba. O femeie se va căsători cu un bărbat pentru că îi place și speră că îl poate schimba, dar el nu se va schimba”.
La un moment dat, când nu ne va mai păsa, va fi momentul în care vom renunța la orice speranță, și acesta va fi și momentul în care alegem că nu ne va mai face rău.