„Tot ce are un început are și un sfârșit”, o vorbă care ne amintește de faptul că suntem efemeri, că nimic nu durează o veșnicie, iar timpul pe care îl avem, cel puțin în această formă, în acest spațiu, este limitat. Mai jos o să adaug câteva motive pentru care când este momentul, murim:
1) Pentru că resursele noastre sunt limitate. Cu cât speranța de viață se prelungește, cu atât populăm mai mult planeta. Cu cât populăm planeta mai mult, cu atât consumăm mai multe resurse. Exemplu:
-în 1800, speranța de viață era undeva între 30 și 35 de ani. Populația planetei se presupunea că este de 1.000.000.000 de oameni.
-în 1900, speranța de viață era undeva între 40-45 de ani. Populația planetei era aproximativ 1.600.000.000
-în 2000, speranța de viață era undeva în jur de 65 de ani. Populația planetei era aproximativ 6.100.000.000
-în 2020, speranța de viață era undeva la 70 de ani. Populația planetei era aproximativ 7.500.000.000
Fie învățăm să ne administram resursele mai bine, într-o sinergie cu natura, fie căutăm resurse pe alte planete. Însă a doua variantă, nu este chiar așa „la îndemână”.
2) Pentru a ne bucura de viață și pentru a aprecia ceea ce avem. Din păcate, este în natura noastră, cu cât avem ceva mai mult timp, cu atât avem impresia că ni se cuvine și nu apreciem deloc. Dacă am ști că suntem nemuritori, nu ar mai exista nicio bucurie, am uita să simțim.
3) Pentru a merge mai departe, dacă ne-am învățat lecția. Indiferent ce există dincolo, îmi place să cred că există o continuare, că există viață după moarte, că suntem aici pentru a învăța ceva, pentru a trăi o anumită experiență, o anumită „viață” iar apoi mergem mai departe. Îmi place să cred că sufletul este nemuritor, deși în definitiv, în afara de propriile credințe nu am altă dovadă „palpabilă”.
Intrând în dualitate, nu există căldură fără să existe rece, nu există bine fără să existe rău și nu există viață fără să existe moarte, de aceea tot ce are un început, are și un sfârșit.