Când vorbim despre intoleranță ne referim la absolut orice fel de intoleranță, atât de natură fizică, cât și de natură psihică.
În mod natural și instinctiv, când ajungem la o anumită maturitate considerăm că este momentul să predăm mai departe informațiile adunate. De ce instinctiv? Pentru că instinctul de reproducere este un instinct primar, iar acesta ne lovește în momentul în care suntem capabili din punct de vedere fizic să procreem.
În momentul în care facem un copil, transmitem către copilul nostru amprenta fizică, tot ceea ce suntem în momentul conceperii, totodată transmitem și amprenta psihică, mai exact tot ceea ce am învățat până în acel moment. Îndrăznesc să definesc într-un mod metaforic acest proces de concepere: Conceperea este un proces de clonare a două ființe în una singură. Doar că fiind un amestec de ADN, copilul moștenește aleatoriu atât calitățile, cât și defectele ambilor părinți. Creierul fiind în “creștere”, teoretic începe cu totul de la 0, însă în practică observăm apariția anumitor “predispoziții”, de acolo imediat lumea face asocierea: “semănă cu mama” sau “semănă cu tata”.
Aceste predispoziții sunt atât de natură fizică, cât și de natură psihologică.
De natură fizică:
- Copilul moștenește anumite alergii pe care și unul din părinți le-a avut
- Copilul moștenește anumite “defecte” fizice pe care unul din părinți le-a avut
De natură psihologică:
- Copilul are o înclinație spre un anumit sport pe care îl practică și unul dintre părinți
- Copilul are o înclinație spre o anumită artă
Practic, datorită acestor predispoziții, observăm capacitatea de a învăța mult mai repede aceleași lucruri pe care noi le-am învățat mai greu. De ce? Pentru că deja copilului îi sunt familiare foarte multe lucruri, putem spune că “le are în sânge”. Acesta este și unul dintre motivele care stau la baza evoluției noastre ca și specie. Copilul nu începe de unde am început noi, el continuă cu o minte curată de unde am rămas noi, cu un bagaj de informație acumulat în subconștient.
În contextul în care, pentru orice lucrare contează 50% mana slefuitorului, 50% materialul ce urmează a fi slefuit, putem spune că mai sus am definit materialul ce urmează a fi slefuit. În contextul nostru, ce înseamnă mana slefuitorului?
Mâna slefuitorului este de obicei mana părintelui sau a tutorelui, mai exact a persoanei care crește copilul. Ca unealtă, este folosită educația. Prin educație înțelegem tot ceea ce ține de informația transmisă de la părinte la copil, atât prin lecții predate, prin sfaturi dar și prin puterea exemplului. Țineți minte “copilul va face ce vede, nu ce i se spune”. Cu alte cuvinte, dacă acesta va vedea părintele că va face anumite gesturi, va avea tendința să-l imite, va avea tendința să facă exact ca și el. Acest lucru este valabil atât pentru lucrurile bune, cât și pentru lucrurile mai puțin bune.
De ce este atât de importantă mana slefuitorului?
Pentru că acesta poate influența, directiona sau uneori corecta complet anumite predispoziții ale copilului, în special cele de natură psihologică.
Luăm de exemplu:
- Rasismul – Indiferent de predispozițiile copilului datorită moștenirii genetice, în funcție de cum a fost educat, această predispoziție poate fi combatută sau amplificată.
- Dragostea pentru animale – poate fi combatută sau amplificată prin educație corespunzătoare și mai ales prin puterea exemplului.
Este intoleranța transmisă sau moștenită genetic?
Poate să fie moștenită genetic o predispoziție către o anumită intoleranță, însă dacă este de natură psihologică, combaterea sau amplificarea ei se face prin educație.