Sunt câteva aspecte de luat în considerare aici:
- din punct de vedere fizic, al vârstei
- din punct de vedere personal al “împlinirii sufletești”
- din punct de vedere social al “speranței de viață”
Primul aspect: din punct de vedere al vârstei. Există o teorie conform căreia în corpul nostru se află o celulă mai specială care controlează îmbătrânirea. Acea celulă încetează din viață în momentul în care noi împlinim aproximativ 3 luni. Dacă ne luăm după acea teorie, înseamnă că după 3 luni de viață noi începem procesul de îmbătrânire. O altă teorie spune că ADN-ul uman nealterat este făcut să trăiască mult mai mult, de ordinul câtorva sute de ani. Dacă ne luăm chiar și după anumite cărți de religie, acum câteva mii de ani oamenii trăiau mult mai mult pe pământ. Dacă atât știința, cât și religia au căzut de acord pe un subiect, înseamnă că un sâmbure de adevăr există.
Concluzionăm că din punct de vedere fizic, nu putem spune când un om este suficient de bătrân ca să moară. Ne rămâne să abordăm subiectul din punct de vedere personal sau al societății înconjurătoare.
Al doilea aspect: din punct de vedere personal, mai exact al împlinirii sufletești. În general, dacă suntem norocoși (spun norocoși, însă aspectul este mult mai complex) și nu suntem prea egoiști, dorim să transmitem mai departe moștenirea genetică, respectiv să facem cel puțin un copil. În momentul în care devenim părinți, tot ce ne dorim este să ne vedem copilul pe propriile picioare. În momentul în care știm că propriul copil este pe propriile picioare și este capabil să supraviețuiască singur, ne simțim împliniți sufletește, considerăm că “scopul principal” este atins. Dacă apucăm să vedem cum copilul nostru are o familie, apoi nepoți, deja acest lucru este un bonus. Acesta este motivul pentru care mulți oameni spun: “mi-am văzut copilul mare, așezat la casa lui, pot să mor liniștit”.
Al treilea aspect: din punct de vedere social, respectiv al speranței de viață. În fiecare zonă de pe pământ sunt anumite condiții de viață, care pot să scurteze sau să prelungească media de viață, practic definesc speranța de viață. Dacă condițiile de viață sunt bune și permit un stil de viață lipsit de griji, fără stres, media de viață este mult mai ridicată, în opoziție unde condițiile de viață sunt foarte rele, respectiv, sărăcie, foamete, război, speranța de viață este foarte scăzută.
Un alt mecanism bine plasat în subconștient, este pensionarea. Când auzim de cineva mai în vârstă că a murit, de multe ori ne întrebăm, “ieșise deja la pensie?”. Motivul pentru care punem această întrebare este empatia, ne gândim dacă noi o să apucăm acea vârstă de pensionare.
Ca să ne dăm seama care este media de viață într-un mod direct, când este vreun eveniment nefericit, mai exact o înmormântare, o să îi auzim pe cei din jur ca spun: “a murit prea devreme” sau în opoziție, “a trăit destul, cine știe dacă noi vom apuca acea vârstă”. În concluzie, societatea consideră că ești suficient de bătrân ca să mori de bătrânețe când atingi standardele definite tacit în privința: vârstei, respectiv mostenirii genetice și culturale lăsate în urmă, pentru că din perspectiva personală, niciodată cineva foarte apropiat nu este suficient de bătrân ca să moară, chiar și de bătrânețe.