Când eram un puștan în liceu am pus această întrebare la o conferință: „Oare pentru a aprecia binele cu adevărat, omul nu ar trebui să cunoască întâi răul?”. Răspunsul primit nu a fost cel mai apreciat de mine, cumva persoana întrebată s-a simțit atacată: „Să vină cel ce mi-a pus această întrebare să îi tai mâna să îmi spună, nu ar aprecia binele atunci”. Nu m-am prins în polemici fiindcă din start era greșită abordarea, eu deja aveam mâna, iar el dorea să mi-o taie asta înseamnă să știi de înainte binele, iar apoi să ți se întâmple ceva rău.
La ce anume mă gândeam eu în acel moment? Dacă un om, care s-a născut orb și a fost orb toată viața, și-ar recăpăta vederea, acesta s-ar bucura de tot ce vede, fiecare zi ar fi o binecuvântare. Există un filmuleț pe youtube în care un om ce vedea alb-negru, primește cadou o pereche de ochelari ce îi permit să vadă culorile vii. Bucuria de pe fața acelui om este de neprețuit. Acel om cel mai probabil se va purta cu acei ochelari ca și cu proprii ochi, îi va prețui și va avea grijă de ei.
Dacă un surd, care nu a auzit nici un sunet în viața lui, și-ar recăpăta auzul, ar aprecia complet diferit fiecare sunet pe care l-ar asculta, s-ar bucura de fiecare melodie sau de fiecare voce în parte.
Așa gândeam în acea perioadă, parțial și acum gândesc la fel, doar că mai este un aspect de luat în considerare: Ce se întâmplă cu o ființă care a avut parte de prea multe răutăți toată viața? Din păcate acea ființă se transformă, instinctul primar de supraviețuire iese la iveală, iar așteptările sale de la ceilalți, sunt doar negative. Tot timpul intră în defensivă, fără să mai aibă încredere în cineva. Acelei ființe, oricine ar veni cu ceva bun în viața sa, va fi foarte greu să o convingă fiindcă mai întâi de toate trebuie să îi câștige încrederea, iar odată câștigată, trebuie să aibă grijă fiindcă la cea mai mică greșeală, oricât de nevinovată ar fi, instinctul primar o să șoptească „toți oamenii sunt la fel”.
Când e vorba de aprecierea binelui, cel mai important lucru este cu ce îl comparăm. O persoană care a avut parte de rău în egală măsură cu binele și totuși și-a păstrat valorile morale, și-a suprascris instinctul de supraviețuire fără să devină un egoist negativ, întotdeauna va aprecia binele de care are parte, respectiv liniștea pe care și-a dobândit-o.
Foarte mulți dintre noi avem impresia că tot ce ne înconjoară ni se cuvine. Că toată această pace, așa cum e ea, întotdeauna a fost acolo și va fi întotdeauna acolo. Aerul, mașina, persoanele ce ne înconjoară, stilul de viață, avem impresia că ni se cuvin toate. Însă s-a întâmplat această nenorocire, acest COVID-19, care ne-a dat complet totul peste cap. Ne-a făcut să conștientizăm că astăzi suntem aici, mâine poate nu, astăzi persoanele dragi ne sunt alături, mâine poate nu.
Personal, oricât de greu îmi este în această pandemie prin izolare sau blocaj social, mă ține în picioare o comparație cu un lucru mai grav: străbunicul meu, la vârsta mea, era pe frontul de război și nu știa ce îi rezervă următoarele minute, ce să mai vorbim de următoarele zile.
Indiferent dacă teoriile conspiraționiste sunt adevărate sau nu, indiferent cum vom ieși din această pandemie, ar trebui să apreciem mai mult această libertate, ar trebui să apreciem mai mult oamenii care ne înconjoară, natura, micile bucurii, să învățăm să conviețuim în armonie, fiindcă nimic nu ne este garantat pe această lume.