Dileme

Dacă acorzi angajatului toate cunoștințele tale care sunt net superioare față de ale lui și posibilitatea să învețe fără niciun cost suplimentar din partea lui, îi oferi și salariu, de ce nu vrea să învețe și să avanseze profesional chiar dacă nu vine cu responsabilități în plus?

Posted on by UnPrieten

Fiecare om are propriul lui „motoras” care este alimentat de motivație, care la rândul său este alimentată de dorința interioară. Această dorință se canalizează pe ceea ce îi face fiecăruia plăcere. Să luăm două modele de dorințe interioare care sunt în opoziție una față de cealaltă:

  • Unii vor să știe cât mai multe, rezultă că sunt foarte curioși de un anumit domeniu, implicați te bombardează cu întrebări, la un moment dat poate îi consideri stresanți, însă ei sunt cei care vor să înțeleagă. De cele mai multe ori, cei care au o astfel de personalitate sunt și cei care își aleg un job ce le place. Drept urmare, o să facă performanță în acel job.
  • Alții în opoziție, nu sunt curioși de nimic, poate vor doar să se joace, poate vor să stea toată ziua la televizor sau să facă ceva care nu are nicio legătură cu vreun job, însă facturile trebuie să fie plătite, drept urmare trebuie să își găsească un job care să le asigure existența. Din păcate, în opoziție cu primii, aceștia niciodată nu sunt curioși.

Toate aceste dorințe fac parte din „felul de a fi” iar ele pot fi influențate din copilărie. Aici am o altă zicală: pentru orice lucrare contează atât mâna slefuitorului cât și materialul ce urmează a fi șlefuit în egală măsură. Cum pot fi influențate în copilărie?

Sa luam cateva exemple:

  • daca un copil de la o varsta frageda, este agitat, vrea sa alerge, se plictiseste repede, este curios de cat mai multe, dar noi nu incurajam acea curiozitate ci vrem sa stea cuminte intr-un loc fiindca ne este mai usor, atunci acel copil nu va mai fi curios de mare lucru cand ajunge adult
  • daca unui copil energic, ii dam telefonul/tableta/televizorul, prea mult, acel copil va deveni un spectator, nu va mai avea dorinta de a participa iar totul se va muta in lumea lui imaginara si se va transforma intr-un adult comod, chiar lenes
  • daca unui copil ii va rezolva mama toate problemele si nu il va responsabiliza de mic, va rezulta un copil care crede ca i se pretinde totul iar toti din jurul sau trebuie sa il serveasca fara ca sa munceasca nimic, in plus necunoscand dificultatile, la 18 ani se va supara pe parintii sai ca nu i-au dat mai mult, casa, masina, etc. – Un motto care ar ajuta aici: nu face pentru copilul tau ce poate sa faca singur.

Chiar daca adulti suntem stapani pe propriile decizii si actiuni, in functie de copilaria pe care am avut-o, acele decizii si actiuni le vom lua mai usor sau mai dificil, se numeste de felul nostru de a fi.

Sa tinem cont de un lucru, cel mai mare inamic al motivatiei, este comoditatea. Balanta dintre cele doua este influentata de felul de a fi. De ce nu vrea sa invete sau sa avanseze cineva? Nu este motivat sa o faca, pentru persoana respectiva, este suficient ce face.

De ce atunci când produci produsul A care este mai ieftin decât produsul B, dar produci cantitate mai mare cu 50% din A față de B și deci câștigi mai mult, angajații tind să nu acorde așa mare importanță produsului A?

Posted on by UnPrieten

Putem spune, natura umană culturalizată greșit în special de mass-media. În ultimii 30 de ani, mass-media a implantat greșit în subconștient ideea că “banii aduc fericirea”. Mai exact dacă ai bani, îți permiți să cumperi lucruri scumpe, unde teoretic, vice-versa lasă impresia că dacă îți permiți să ai lucruri scumpe înseamnă că ai bani.

Această mentalitate este întâlnită cel mai des în țările subdezvoltate sau în țările care abia au ieșit din comunism. De ce? Pentru că muncitorii de rând (care nu aveau studii superioare), aveau voie să aibă bani. Oamenii au început să alerge după profit, celebra goană după bani. În această goană, majoritatea oamenilor se grăbesc să se îmbogățească și nu mai au răbdare să construiască, vor profitul cât mai mare, cât mai repede pentru cât mai puțină muncă.

În această grabă, tot ce are profit mai mare produce automat mai mult interes: mulți de la puțini. Drept urmare, în cazul de față, produsul B este cel dorit, deoarece având profit mai mare poate să ducă la o îmbogățire rapidă, nu? 😊 La toate acestea mai adăugăm lipsa de răbdare în muncă repetitivă, denumită și plictiseală, apoi ne rezultă automat o gândire pe termen scurt.

Cum e normal în orice domeniu, la un moment dat a apărut concurența. Aproape toate nișele au fost acoperite, drept urmare: mulți de la puțini nu mai este o politică bună. În producție, unii oameni s-au adaptat vremurilor și au înțeles că este mai bine să ai profitul mic de la cât mai mulți. În concluzie, pe termen lung, un produs mai ieftin vândut la mai multe persoane aduce mult mai mult profit decât un produs mai scump vândut la mai puține persoane. După cum se vede la produsul A. Pentru a face acest lucru avem nevoie de răbdare și strategie, asta denotă o gândire pe termen lung.

Ca să ajungi la o concluzie în ceea ce privește tipul de business pe care vrei să-l aplici, trebuie să ai ceea ce îmi place să numesc “business maturity”, însă acest skill la unii oameni este mai dezvoltat, la alții mai puțin dezvoltat.

De ce este foarte important aspectul mâncării nu doar gustul?

Posted on by UnPrieten

Aspectul, gustul, mirosul, ţin de percepţie. Când e vorba de percepţie, vorbim clar de cele 5 simţuri:

  • Văzul
  • Mirosul
  • Gustul
  • Auzul
  • Pipăitul

Imaginaţi-vă un platou întins. Primul simţ pe care o să-l folosiţi este văzul. Alegeţi cu privirea, care mâncare o să arate cel mai bine în acceptiunea ta, pe aceea o să o încerci prima. Ulterior, dacă nu ai mai gustat-o până atunci, o să o mirosi. Abia după o să simţi gustul. Mai ales în era digitală, înainte să alegi un restaurant, prima dată te uiţi cum arată mâncarea. Dacă arată corect, atunci o să comanzi, dacă nu arată cum trebuie, o să alegi alt restaurant. Bucătarii pricepuţi, şi-au dat deja seama de acest lucru, motiv pentru care din ce în ce mai mulţi pun foarte mult accent pe aspect, poate chiar înainte de miros şi gust. Nu întâmplător, tot mai multe restaurante au început să includă în meniu de prezentare pozele cu mâncarea.

“O imagine face cât 1000 de cuvinte”

Avem liber arbitru sau este totul predestinat?

Posted on by UnPrieten

Ce este destinul? Există așa ceva numit soartă? Există așa ceva ca liberul arbitru?

Din ziua în care ne naștem și până când vom putea alege ceva, suntem doar consecințe ale alegerilor altor oameni. În momentul în care vom putea alege și vom face o alegere este momentul în care începem să ne controlăm soarta sau destinul. Cu toate acestea, modul în care fiecare acțiune are propria reacțiune, fiecare alegere are propria consecință. Va veni un moment în care nu vom avea de ales, sau aproape imposibil de ales, acesta fiind doar o reacție, un rezultat, o consecință a ceea ce am ales în trecut.

Voi încerca să explic. Imaginați-vă un labirint. Când ne naștem, suntem puși în labirint. Acesta este „începutul” pentru noi. La un moment dat va trebui să alegem să mergem, la stânga, la dreapta, înainte în sus, în jos etc., DAR niciodată înapoi. Din momentul în care vom alege o cale, acea cale ne va conduce undeva. Apoi, la un moment dat, va trebui să alegem din nou, stânga, dreapta, înainte în sus, în jos etc., DAR niciodată înapoi. Deci, veți avea o cale / drum / cale pe care o veți urma.

Viața, o călătorie continuă prin labirint.

Ce este destinul sau soarta?

Am avut o discuție interesantă cu un prieten de-al meu și mi-a spus o frază interesantă: „Avem mai multe drumuri în față, fiecare drum are propria destinație”.

Așadar, să ne folosim imaginația împreună acum. Conduceți și alegeți să mergeți pe o autostradă, nu vă puteți întoarce odată ce vă aflați pe ea, puteți alege doar la intersecție următoarea direcția unde doriți să mergeți sau ieșirea de pe un anumit drum. Acele intersecții le-am numit „intersecția destinelor”, deoarece ori de câte ori alegem una dintre noile căi, acesta se va schimba complet și ne va marca viața. De câte ori am folosit această expresie „Dacă n-aș fi făcut “acel lucru ” acum câțiva ani, nu aș fi fost acolo unde sunt acum”. Ei bine, putem spune că „acel lucru” este o decizie luată atunci când ne aflam în fața unei „intersecții a destinelor”.

Revenind la labirintul meu. Imaginați-vă acum că labirintul nu este 2D, este cel puțin 3D sau cu mai multe dimensiuni și cu mai multe căi. Și tu alegi o cale. Acesta este momentul în care vă decideți „soarta”. De asemenea, când veți păși pe acea cale, dvs., cu propria acțiune, veți genera mai multe căi cu destinații multiple. Deci, dacă la un moment dat veți alege o nouă cale, vă puteți schimba destinația.

Unde este liberul arbitru? Tu alegi care va fi următoarea cale.

Ce este destinul sau soarta? Destinația unei căi (drum) pe care alegeți să o urmați.

Cum interacționează liberul arbitru cu destinul / soarta? Vei alege o cale și destinul te va îndruma spre acea cale.

Amintiți-vă, suntem doar un produs al propriilor alegeri și întotdeauna avem de ales. Momentul în care nu veți mai avea de ales, este momentul în care ați ajuns la sfârșitul drumului pe care l-ați ales și va trebui să confruntați consecințele propriilor alegeri înainte de a se deschide un nou drum.

Există Karma, adică ce faci ți se întoarce?

Posted on by UnPrieten

Personal am două concluzii care au devenit reguli de aur după care mă ghidez:

  1. Niciodată să nu încalci liberul arbitru al nimănui
  2. Tot ce le faci în viață altora ți se întoarce

Una din legile principale ale universului este legea rezonanței. O sublege care face parte din această lege, este cunoscută ca și legea atracției. Sunt foarte multe filmulețe care povestesc cum poți să folosești această lege ca să atragi lucrurile bune în viață. Nu întâmplător, toată lumea spune, gândește-te că o să fie bine, că totul o să se rezolve până la urmă. Acele sfaturi plus acele filmulețe te învață să crezi cu adevărat în ceva, iar dacă crezi cu adevărat, atunci acel ceva se va întâmpla, acel ceva va veni la tine, deoarece îi transmiți universului gândul tău, iar universul îți răspunde. Bineînțeles că nu îți va răspunde instant și totul vine cu timp. De ce crezi că aproape toți oamenii de succes îți spun că: am avut un vis și am crezut în el.

Există totuși ceva ce nu îți spun acele filmulețe și te anunță foarte puțină lume. Legea atracției chiar funcționează, dar, un foarte mare dar, nu ai voie când o folosești să încalci liberul arbitru al nimănui, sub nici o formă. Este o lege universal valabilă pe care toate ființele supranaturale o respectă. Nu întâmplător când se vorbește despre ființele supranaturale, acestea nu pot să facă nimic fără acordul tău, cel mult pot să te influențeze, ca o șoaptă, dar nu pot să îți încalce liberul arbitru.

La ce anume mă refer prin a folosi legea atracției fără să încalci liberul arbitru. De exemplu, te-a supărat cineva atât de tare încât îi dorești să i se întâmple ceva rău. Sunt șanse să i se întâmple, însă se va întoarce împotriva ta, fără doar și poate, însă nu ți se va întâmpla același lucru, ci ți se va întâmpla ceva care o să te afecteze cel puțin la fel de mult cum a afectat persoana respectivă. Desi suna la fel, nu e același lucru 😉.

Totodată, fiecare bine pe care l-ai făcut în viață, ți s-a întors sau ți se va întoarce înapoi. Însă ca și mai sus, nu se va întoarce atunci când îți dorești, ci atunci când o să ai asupra ta același impact ce l-a avut asupra persoanelor ajutate, de obicei atunci când ai cea mai mare nevoie de ajutor și primești ajutor de unde te aștepți mai puțin.

Orice acțiune are și o reacțiune, am fost învățați în școala elementară. Toate aceste acțiuni care pleacă de la tine și ți se întorc ca și reacții, se numesc Karma.

Zicala: să nu dorești răul nimănui – este cel mai sincer avertisment primit vreodată.

Există viață după moarte? Și cum crezi că arată ea, dacă răspunsul este da? Dacă nu, ce crezi că se întâmplă?

Posted on by UnPrieten

De fiecare dată când apare o întrebare dificilă, ideal este să pornim de la ceea ce știm, apoi să aplicăm logica probabilității celei mai mari. Un motto al meu este: Orice este posibil, însă nu orice este probabil.

De-a lungul anilor au fost mai mulți cercetători care au măsurat greutatea corpului unor persoane muribunde înainte, în timpul și după ce au decedat. Unii au susținut că în momentul în care persoanele au murit, greutatea corpului scade cu 21 de grame, alții au spus că ea scade cu 0,01 grame, cert este că în momentul morții, corpul uman pierde în greutate, de aici s-a tras concluzia că sufletul uman are greutate.

Până a ajunge la această demonstrație științifică, faptul că sufletul are greutate, absolut toate religiile ne vorbesc despre suflet, iar asta se întâmplă cu mii de ani înaintea acestor studii. Sunt religii care cred că sufletul ajunge într-un alt plan, pe când altele că sufletul se reîntoarce pe pământ, mai exact reîncarnarea.

Ce există cu certitudine, este că suntem mai mult decât fizic. Unde merge acea “bucățică” spirituală din noi, este foarte greu de spus. Posibil să meargă într-un alt plan paralel existențial, într-un plan spiritual, posibil să ascendem într-un plan astral. Deocamdată ne este greu de zis, fiindcă fiecare interacțiune cu alta dimensiune este individuală și nu colectivă, cu atât mai mult că la fiecare individ este diferită. Fiecare individ va susține cu tărie că el dreptate, fiindcă aici este vorba de credința fiecăruia.

Numitorul comun pe care îl au toate religiile, dar și știința, este că există un suflet. Ce se întâmplă cu acest suflet după ce părăsim această lume, pot spune că “orice este posibil”.

———

Mie îmi place să cred că există, fără să am vreo dovadă sau un fundament științific, plecând de la zicala: “cei ce nu își cunosc trecutul sunt condamnați să-l repete”, că suntem aici pentru a învăța, a evolua, a ne dezvolta atât inteligența cât și inteligența emoțională. Dacă învățăm ce trebuie, mergem mai departe către următorul plan, dacă nu, cel mai probabil o să retrăim aceleași lucruri, cel mai probabil aceleași suferințe până învățăm ce trebuie.

De ce oamenii vorbesc despre subiecte sensibile fără să se informeze (cu o minte deschisă)?

Posted on by UnPrieten

Există o zicală drăguță “nu mă pricep dar pot să-mi dau cu părerea”. În general, într-o conversație, indiferent de subiect, oamenii discută pentru a-și exprima punctul lor de vedere, pentru a se face remarcați în speranța de a atrage admirația celuilalt sau uneori pentru a-și arăta puterea dominantă. Oamenii, într-o conversație, încearcă să-și impună punctul lor de vedere, fără să țină cont de părerea celuilalt. Sunt mai multe motive pentru care, în general, facem acest lucru:

1. Educația – din păcate, pentru a învăța regulile dialogului, cum să ascultăm, cum să conversăm, cum să comunicăm, ar trebui studiate în școala primară sau cel puțin la liceu. În majoritatea cazurilor, această materie numită “comunicări profesionale” se studiază doar la facultate. Ar trebui studiată, dar pe lângă această materie, ar trebui introdusă inclusiv dezbaterea, unde să învățăm să avem un dialog sub formă de dezbatere.

2. Minte deschisă. Putem spune că se aplică regula, “Ascultă ca să răspunzi sau ascultă ca să înțelegi?” Este o diferență majoră între cele două elemente, când asculți ca să înțelegi, înseamnă că vii cu mintea deschisă, înseamnă că ești dispus să înveți din conversația cu cealaltă persoană și nu contează cine are dreptate în final.

3. Dorința de a avea dreptate cu orice preț. Când vrei neapărat să ai dreptate, se aplică o altă zicală aflată de la un bun prieten “În fața prejudecăților, argumentele nu își au valoarea”. În concluzie, într-un dialog când cineva are prejudecăți, indiferent ce spune celălalt, nu o să conteze, este ca și cum ai purta o discuție cu un zid.

4. Dorința de a-și demonstra superioritatea, că sunt mai buni ca tine, dacă vorbim de un dialog sau că știu ei mai bine, dacă vorbim de o dezbatere. Pentru acești oameni, subiectele sensibile sunt “mâna cerească” într-o conversație directă. Pentru că un subiect sensibil pentru tine, nu este un subiect sensibil pentru ei. Ei știu să se protejeze de subiectele lor sensibile prin evitarea dialogului despre ele. În schimb, dacă au observat că e un subiect sensibil pentru tine, atunci o să se folosească de acesta chiar dacă nu au habar despre ce e vorba, pentru că ei consideră din start că au o poziție superioară (e un punct sensibil al tău). Dacă vorbim de o conversație indirectă, dezbatere online, pe lângă o etalare a cunoștințelor proprii mai apare și jignirile cu scopul de a te face să te simți prost.

5. Ar mai fi un motiv destul de important: dorința de a fi ascultat. Sunt foarte mulți oameni care nu au cu cine să discute, indiferent de motiv, o să numesc asta: incompatibilitate în dialog. Din cauza că așteptările noastre despre un partener de dialog sunt rar întâlnite, atunci nu prea mai avem cu cine să vorbim, rămânem nevorbiți 🙂 . Poate fiindcă se așteaptă să audă același lucru, poate fiindcă deja știu cam tot despre persoana respectivă sau știu la ce să se aștepte, indiferent de motivele din spate, rezultatul este același: ne lipsește un partener de dialog cu care să putem să vorbim despre orice și să ne înțeleagă. Momentul în care întâlnim pe cineva care este dispus să ne asculte, începem să vorbim, să ne dăm cu părerea, chiar dacă de multe ori nu ni se cere acest lucru.

În perioada noastră de evoluție, mai devreme sau mai târziu ajungem la un punct dificil. Acel punct este foarte important și foarte greu de trecut de el, mai ales pentru că nu conștientizăm când ajungem în acel punct. Acel punct se numește “eu le știu pe toate, le-am trăit pe toate, nimic nu mă mai impresionează”. Toți oamenii ajung în acel punct, fără doar și poate, diferența o fac: vârsta la care ajung în acel punct, respectiv dacă rămân acolo sau trec la următorul pas și constientizează cât de multe mai sunt de învățat.

Cum îți dai seama că ai trecut de acel punct? Simplu, înveți să asculți pe toată lumea, indiferent de vârstă, de gen și să încerci să înveți ceva nou. Mai exact, verifici toată informația, te gândești ce anume ți s-ar potrivi din ce afli, îți folosești propria experiență ca și un filtru, iar dacă există ceva ce ți-ar îmbunătăți viața, aplică. Doar așa putem să ne alimentăm și să ne încărcăm acel lucru, numit cunoaștere. Exemplu: te-ai gândit vreodată ce poți să înveți de la un bebeluș? Să respiri corect, ei respiră din abdomen, nu din piept. Să iubești necondiționat. Să te plângi dacă trebuie dar să nu fie o problemă să râzi imediat după, e important să nu rămâi blocat în aceeași stare.

Când ești dispus să înveți doar de la idolii tăi, profesori, persoane pe care le consideri superioare ție din cauza banilor sau a altor motive înseamnă că nu ai reușit să treci de acel punct.

———

Să greșesc în ce scriu, este posibil, însă am o scuză, “nu mai sunt suficient de tânăr ca să le știu pe toate”.

De ce sunt oamenii răi?

Posted on by UnPrieten

                Pentru a înțelege acest lucru trebuie să înțelegem mai întâi răspunsurile la câteva întrebări:

Ce sunt oamenii?

Oamenii sunt ființe evoluate, care și-au depășit condiția de “animale instinctive” prin alinierea la sistemul de valori al societății în care au fost crescuți. De obicei, acest sistem de valori este învățat de la părinți, mai târziu de la dascăli și transmis mai departe către copii.

Ce sunt animalele instinctive?

Animalele instinctive sunt animalele care se bazează foarte mult pe instinctele principale. Toată existența lor se învârte în jurul acestor instincte.

În principiu există două instincte primare, principale:

  • Primul instinct este cel de supraviețuire – cu acesta ne naștem, acesta stă la baza a tot ce facem, respirăm, mâncăm, etc
  • Al doilea instinct este cel de înmulțire, cel de perpetuarea speciei – acesta se dezvoltă în noi mai târziu când corpul nostru ajunge la minimul de maturitate pentru reproducere.

O să discutăm puțin despre primul instinct, instinctul de supraviețuire. Dacă doi bebeluși au un singur biberon, aceștia nu-l vor împărți la jumătate. Fiecare va vrea acel biberon pentru el și-l vor lua unul de la altul. Motivul din spate este unul simplu de înțeles, foamea. Prin această senzație, corpul nostru ne anunță că trebuie să-l alimentăm, că trebuie să ne hranim. Foamea este una dintre cele mai grele și periculoase senzații totodată și printre cele mai “vizibil” legate de instinctul de supraviețuire.

Acest instinct este mai târziu combatut cu sistemul de valori. Dacă ai un sistem de valori bine definit, dar și echilibrat, este mult mai ușor ca să lucrezi cu instinctele primare dar și secundare. De exemplu, doi adulți cu un sistem de valori bine definit, dar și echilibrat, vor învăța să împartă o singură pâine, chiar dacă le va fi încă foame, vor ști că împărțind, o să supraviețuiască amândoi. Din sistemul de valori învățăm să suprascriem subconștientul, astfel încât vom dezvolta instincte secundare, acestea le câștigăm, le învățăm, le dezvoltăm și uneori pot fi mai puternice decât instinctele primare.

În jurul instinctelor, atât primare, cât și secundare, se dezvoltă toate sentimentele. Cele legate de instinctele primare sunt, de obicei, cele mai puternice. Atracția, iubirea, îndrăgostirea – care se leagă de instinctul de înmulțire, iar apoi cel mai puternic, dezvoltat la toată lumea, este egoismul.

Fără excepție, toți oamenii sunt egoiști. Nu te revolta când citești asta, liniștește-te și ai răbdare până la final, mie mi-a luat 3 săptămâni și două discuții în contradictoriu cu un prieten drag, ca să înțeleg la ce se referea când mi-a spus această frază, cum adică toți suntem egoiști?

Ce înseamnă egoismul?

Tot ceea ce ne face să ne simțim bine, ne dă o stare de bine, ne provoacă o plăcere. De ce? Pentru că e vorba de senzația de plăcere aplicată la propria persoană. Indiferent ce este la baza acestei plăceri:

  • Faptul că “mă simt bine, îmi face plăcere” dacă ajut pe cineva
  • “Mă simt bine” când ascult o melodie ce “îmi place”
  • “Mă simt bine” când lumea mă venerează și mă invidiază
  • “Mă simt bine” când am mulți bani

În comun, cuvintele cheie, “mă simt bine”, sunt doar o acțiune care provoacă plăcere la propria persoană. Acea acțiune este egoism 😊

De obicei, când auzim acest cuvânt, ne duce automat cu gândul la ceva greșit, ceva rău, însă concluzia la care am ajuns, respectiv separarea egoismului raportându-ne la dualitate, este următoarea:

Cel nociv pentru societate – egoism negativ

Cel benefic pentru societate – egoism pozitiv

Cel nociv pentru societate vine cu sentimente și acțiuni menite să hrănească plăcerea personală. Exemplu (lăcomie, dorința de afirmare nemeritată, indiferența la suferințele altora, chiar dacă eu sunt motivul din spatele suferinței, etc):

  • Mă simt bine când ies în față, indiferent că îmi asum meritele altei persoane.
  • Mă simt bine când îl depășesc pe unul în trafic, chiar dacă el trebuie să pună frâna.
  • Mă simt bine când am cât mai mulți bani, indiferent cum îi obțin de la cei din jur: prin furt, păcălire, etc.

Cel benefic pentru societate, chiar dacă hrănesc plăcerea personală, îi impactează pe cei din jur într-un mod pozitiv. Exemplu (altruismul, intrajutorarea, spiritul de echipă):

  • Mă simt bine când îi ajut pe toți colegii din echipă, ca să avem cea mai puternică echipă.
  • Mă simt bine când îi ajut pe cei din jur pentru a avea o societate cât mai bună și mai frumoasă.
  • Mă simt bine când împart o bucată de pâine cu o persoană nevoiașă, pentru că știu ce înseamnă foamea.

De ce este foarte important ca sistemul de valori să fie cât mai bine definit și echilibrat? Pentru că ajută la păstrarea acestui echilibru între deservirea societății, respectiv deservirea propriei persoane. Echilibrul este foarte important. Când acest sistem de valori nu este echilibrat, egoismul negativ începe să predomine, astfel încât societatea va avea o valoare mult prea joasă comparativ cu propria persoană.

De ce sunt oamenii răi?

Oamenii nu sunt răi, sunt doar insensibili la alte persoane, dezvoltând prea mult acel egoism negativ, alegând plăcerea lor indiferent de suferința cauzată altora.

De ce ne naștem în anumite familii? Care e lecția noastră? De ce oamenilor buni și oamenilor inteligenți li se dau mai multe greutăți decât la ceilalți care nu sunt atât de înzestrați sufletește sau intelectual?

Posted on by UnPrieten

Sunt mai multe teorii care se leagă de acest subiect: nașterea. Toate sunt posibile însă nu toate sunt probabile. Ca să înțelegem ce se întâmplă în lumea spirituală sau într-o altă dimensiune paralelă ar trebui să avem un canal deschis cu aceste dimensiuni, dar nu orice canal, mai degrabă unul care poate să fie perceput de toată lumea, unul care să poată fi văzut și folosit, ca și un tunel, sau linie de comunicare: internet, telefon, radio, etc. Altfel, până nu vom avea așa ceva, nu vom crede în existența lor, nici dacă ne-am întâlni cu ființa ce poate să comunice cu toate planurile.

Deci, mă voi concentra pe ce avem în planul fizic. Oamenii buni sunt oamenii care au dezvoltat o inteligență emoțională mai puternică. De obicei, acești oameni sunt mult mai toleranți decât alții. Asta înseamnă că au o toleranță mult mai dezvoltată, drept urmare, tocmai din această toleranță gravitatea unor fapte ca să îi afecteze, trebuie să fie mult mai mare. Să comparăm cu un halterofil, el este obișnuit să își facă încălzirea cu haltera de 20 de kg iar exercițiile cu haltera de 30-40 de kg, dacă i-ai dat o halteră de 5 kg, mai mult l-ai trage în jos decât să îl ajuți să se antreneze. Antrenamentul se face progresiv mărind greutatea. Deci pentru el o greutate, ar fi să îl pui să își facă încălzirea cu o halteră de 30-40 kg și exercițiile cu una de 50 de kg, dar și acestea ar deveni ușoare după un timp.

Greutățile ne sunt date la limita capacității fiecăruia de a le depăși. Avem două variante: le înfruntăm și le depășim sau le cedăm și ne pierdem pe noi înșine. De ce altor oameni “mai puțin înzestrați” nu li se dau astfel de greutăți? Pentru că este mult peste limita la care ar putea să ducă și s-ar pierde instant.

Părăsim spațiul fizic și mergem în zona teoretică pentru a putea să ne folosim de mai multe planuri, în special de cel spiritual.

O teorie personală, dar nedemonstrată: dacă există reîncarnare, atunci cu fiecare reîncarnare, sufletul nostru primește câte o lecție sau mai multe lecții menite să îl facă mai puternic, mai rezistent, mai tolerant. O creștere progresivă menită să ne împingă limitele tot mai sus. Iar dacă la un moment dat, ni s-ar fi părut o tragedie că părinții nu ne-au cumpărat telefonul dorit, să ajungem să ni se pară normal faptul că fiind un soldat în război, trebuie să invadam Normandia pentru a o elibera și culmea, ne mai aflăm și în linia întâi, așa numită “carne de tun”.

Care este lecția? Evoluția personală, respectiv evoluția inteligenței emoționale. Important este să nu renunțăm, să evoluăm să devenim mai buni, mai puternici. Personal cred că dacă am renunța, am lua-o de la capat: “cine nu învață din greșeli, este condamnat să le repete”.

Când a început timpul?

Posted on by UnPrieten

Când am început să-l percepem.

Pentru fiecare dintre noi, timpul a început în momentul în care l-am perceput prima oară. Am fost învățați de părinți la ce oră să mâncăm, la ce oră să ne culcăm, ulterior la ce oră să ne trezim. Am fost învățați că sâmbăta și duminica sunt zile libere și că în perioada verii sau a iernii urmează o perioadă liberă de la orice responsabilitate, ceea ce numim vacanță. Am fost învățați că o dată pe an sărbătorim ziua noastră de naștere. În momentul în care percepem că a trecut un an, o lună, o săptămână, o zi, o oră, este momentul când percepem trecerea timpului. Putem să spunem că până nu-l percepem, pentru noi timpul nu a existat.

De câte ori ne aflăm în vacanță la bunici și ne-am gândit că verile petrecute acolo sunt numărate? Până la o anumită vârstă, nimeni nu își pune această problemă. De ce? Pentru că timpul nu este perceput, pentru că aveam impresia că o să dureze o veșnicie aceste momente. Ce dacă nu făceam un anumit lucru în vara asta, aveam timp în oricare din verile ce urmau. Practic, nu exista noțiunea de timp. În momentul când am început să percepem timpul, acela a fost momentul când noi l-am descoperit, i-am dat o formă, l-am numit cu un cuvânt: “timp”.

Din acel moment totul se schimbă. Ne dăm seama că suntem efemeri, ne dăm seama că absolut tot ce ne înconjoară se află în preajma noastră pentru un anumit “timp”. De obicei, aceste conștientizări se lasă cu momente triste, în special pentru că nu știm ce se întâmplă după ce ni se termină acel timp.

Nu avem capacitatea să înțelegem ceva ce a fost, este și va fi întotdeauna acolo, dar avem capacitatea de a înțelege cum ne raportăm la această noțiune, numită “timp”.