Chiar dacă suntem făcuți după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, suntem educați după chipul și asemănarea aproapelui.
Blog
Oricine poate să facă orice, dar “orice” nu este pentru oricine.
Oricine poate să facă orice, dar “orice” nu este pentru oricine.
Este bine să blocăm aceste sentimente? (Ex: durerea) (Partea a 2-a).
Durerea emoțională trăită influențează de asemenea în mod direct empatia pe care o avem unii față de ceilalți. În urma depășirii unei dureri emoționale foarte mari, în funcție de caracterul fiecăruia, reies două categorii de oameni:
- Cei care rămân deschiși, își expun durerea, dezvoltă o empatie ridicată – cei care înțeleg acea durere emoțională și cumva sunt mai înțelegători sau mai toleranți cu cei care trec prin ceva asemănător: “Înțeleg prin ce treci, știu ce înseamnă să suferi.”
- Cei care se închid în sine, își ascund durerea, își pierd empatia față de alții. “Ce știi tu ce e suferința? Eu am suferit mai mult.” În concluzie, nu vor înțelege de ce suferi. Una dintre părțile negative este că durerea înăbușită este mult mai periculoasă, deoarece se adună precum un vulcan și când va erupe, furia și supărarea vor distruge totul în fața lor.
Putem spune că în relaționarea cu alte ființe, empatia joacă un rol foarte important. Doar înțelegând durerea altei ființe o să facem ceva pentru a o ajuta. Foarte important, această înțelegere născută din durere nu poate fi forțată, mai exact, dacă vei face intenționat pe cineva să sufere, fizic sau emoțional, acea ființă nu va dezvolta empatie, ba din contră, va intra într-o zonă de “autoapărare” și va răspunde cu “atac” și agresivitate, va deveni persoana descrisă în cazul 2, de mai sus.
Absența empatiei dezvoltă egoismul negativ, poate dezbina o societate.
Prezența empatiei dezvoltă compasiune, toleranță, înțelegere și intrajutorare, practic încheagă o societate.
Nu este bine să încercăm să blocăm aceste sentimente, putem să le acceptăm ca făcând parte din noi și putem să învățăm din ele.
Putem deveni imuni la durere fizică sau emoțională, durerea pierderii celor dragi, de exemplu? (Partea 1)
Omul este cameleonic, se adaptează la condițiile ce-l înconjoară, unul dintre cele mai bune exemple este: Masutatsu Oyama – fondatorul stilului de luptă Kyokushinkai. Acesta a plecat la un moment dat pe munte doar cu o singură carte de arte marțiale. Timp de doi ani a trăit în munți, în sălbăticie, unde doar s-a antrenat. S-a antrenat să spargă lemne, pietre, practic și-a întărit corpul. Când a coborât din munți, unul dintre motivele pentru care a devenit faimos a fost faptul că s-a luptat și a ucis taurul cu mâinile goale. De asemenea, s-a luptat cu foarte mulți maestri din diferite stiluri de arte marțiale. Nu doar forța lui s-a schimbat ci corpul complet, toleranța lui la durerea fizică a devenit mult mai mare. Ce însemna o simplă lovitură pentru un om care se luptă cu taurul cu mâinile goale?
Ca și durerea fizică, toleranța pentru durerea emoțională de asemenea poate fi ridicată, din păcate metoda prin care aceasta toleranță se ridică, nu este un “antrenament” plăcut. Printr-o expunere frecventă la durerea emoțională, începi să ridici din ce în ce mai mult această toleranță la durere. Cu fiecare suferință pe care o trăim, primim câte o cicatrice pe suflet.
Luăm de exemplu durerea pierderii celor dragi. Dacă dintr-un șir de evenimente neplăcute, pierzi mai multe persoane dragi, ajungi într-un punct în care cumva te resemnezi, cumva accepți că moartea face parte din “cercul vieții”. Astfel, dacă ajungi să pierzi pe cineva mai puțin drag, te va durea, dar te va durea mai puțin, cumva vei trece mult mai rapid peste. Cumva acest tip de durere emoțională nu dispare, doar se transformă în tristețe, astfel acea tristețe va rămâne ca și o cicatrice asupra sufletului tău.
De ce simțim durerea fizică și emoțională?
Din punct de vedere fizic, simțim durerea datorită sistemului nervos, mai exact datorită receptorilor senzoriali aflați în celulele nervoase, care preiau această “suferință” și o transmit către creier. Durerea este o percepție, felul creierului de a percepe și a ne atenționa când ceva ne face rău. Poate să fie o durere ușoară, sau poate să fie mai puternică, cert este că fiecare durere este înregistrată în subconștient, în funcție de gravitatea ei, ne lasă “urme” mai adânci sau mai puțin adânci. Când suntem bebeluși, nu știm ce e durerea, știm doar că este incomod și dacă ne doare începem să plângem, mai târziu pe măsură ce creștem și conștientizăm durerea, începem să învățăm să ne protejăm, practic combinat cu instinctul de supraviețuire, conservare, începem să înregistrăm informații în subconștient. Proverbul “până nu dai cu capul și te doare, nu înveți” este de fapt o concluzie.
Durerea emoțională izvorăște cel mai des dintr-un sentiment puternic de detasament, de pierdere a unei legături cu cineva sau ceva foarte drag. Exemplu: cineva drag dispare din viața ta, sau îți pierzi zona de confort sau îți pierzi un obiect de suflet încărcat de simbolism pentru tine.
Chiar și când vorbim de empatie, asocierea conștientă sau subconștientă se face cu pierderea unei legături, fie că vorbim de o ființă, fie că vorbim de un obiect. Exemplu: cineva își pierde mama, dacă îți pare rău și suferi cât de puțin la acea veste, o faci fiindcă știi ce ar însemna sau a însemnat pentru tine acest lucru. Același principiu se aplică dacă afli că cineva și-a pierdut casa și te afectează, practic te pui în locul acelei persoane și te duce cu gândul la a pierde.
În concluzie, putem spune că durerea fizică este o reacție a unui stimul, de cele mai multe ori venit din exterior, în timp ce durerea emoțională este o reacție mai mult interioară, declanșată de asocierea sau trăirea unei pierderi.
Cum să depășești anxietatea, stresul într-o lume atât de agitată?
Odată cu evoluția tehnologiei, lumea a devenit tot mai agitată, totul se întâmplă cu viteză mult mai mare, evoluția tehnologică se întâmplă cu o viteză fantastică. Generația millennial (cei născuți în anii 1980-1990), ar putea să observe cel mai bine acest lucru, fiind generația care a prins atât lumea “analogică”, trecerea de la o lume la alta, cât și lumea “digitală”. În toată această trecere, a apărut o “schimbare” pe care millennialii poate o constientizează mai bine, însă generația născută după anul 2000 din prisma actualului “normal” s-ar putea să nu o constientizeze deloc.
La ce se referă această schimbare, această trecere?
În lumea “analogică”, foloseam tot corpul în activitățile zilnice: mergeam pe jos la lucru, făceam cumpărăturile fizic, spălam vasele, aspiram, dacă era cazul, spărgeam lemne, făceam focul, etc. Pe măsură ce tehnologia a evoluat, din ce în ce mai multe “taskuri” zilnice le-am putut înlocui cu aparate, electrocasnice, roboți, etc. Partea bună este că ne ajută să economisim timp și efort, dar partea mai puțin bună este că, în loc să folosim tot corpul și să avem un efort balansat între fizic și intelectual, am transferat din ce în ce mai mult efort către creier, modificând acea balanță. Practic, facem tot mai multe cu creierul și tot mai puține cu restul corpului.
Fiind într-o continuă evoluție, inclusiv locurile de muncă se transformă din ce în ce mai mult în locuri de muncă unde folosim mult mai mult “capul” decât restul corpului. În altă ordine de idei, acest efort intelectual pune o presiune asupra creierului, iar orice efort susținut se transformă în stres. În momentul în care avem parte de prea mult stres, iar creierul nostru este conectat continuu, avem parte de două situații:
- Exteriorizare – poate fi o explozie punctuală sau o stare de nervozitate continuă, practic nu mai poți fi abordat, nu se mai poate înțelege lumea cu tine, ești “stresat”
- Interiorizare – apar stările de anxietate, depresie, claustrofobie, atacuri de panică, nemulțumire de sine
Partea dificilă, mai ales în aceste vremuri, este că, dacă lucrezi de acasă, nu prea mai reușești să te deconectezi, respectiv să faci diferența între lucru și casă. Pe altă parte, tot timpul auzim vorba, las-o mai moale, relaxează-te, dar cum ar trebui să faci acest lucru, cum să depășim stresul?
Mai jos sunt câteva alternative:
- În primul rând să echilibrăm balanța între efortul fizic și efortul intelectual. Practic, trebuie să ne apucăm să facem mișcare, o mișcare în care să nu gândim prea mult, doar să facem.
- Practic să îi dăm creierului o pauză, să se odihnească:
- o meditație – poate suna ciudat, dar când te concentrezi doar pe respirație, nu te mai concentrezi pe altceva, iar pentru creier acest lucru este hrană
- o plimbare în natură – într-un parc, oriunde departe de trafic sau zgomot
- o socializare (reală față în față, nu online) – tocmai fiindcă trăim aceste vremuri grele, lipsa socializării ne-a amplificat stresul. Noi nu suntem făcuți să trăim izolați, socializarea, interacțiunea sunt factori care ne ajută mult să mergem înainte.
Idea de bază, așa cum un transformator se încălzește dacă stă tot timpul în priză, la fel și creierul nostru se “încălzește” dacă este suprasolicitat încontinuu, doar că acea “încălzire” se numește stres. Trebuie să te deconectezi, dacă nu o să o faci, etapa următoare este “burn-out”, care o să îți dea o pauză fie că vrei, fie că nu, iar în cel mai bun caz, o să îți revii în câteva luni.
O minte relaxată poate să facă în 10 minute mult mai multe decât poate să facă o minte stresată în 2 ore, în concluzie, ai grijă de creierul tău, fiindcă acesta e unul dintre lucrurile pe care nimeni nu le poate face în locul tău.
Cum ieșim din zona de comfort?
A fost vreun job pe care ai vrut să-l ocupi dar l-ai refuzat pentru că părea un pic prea complicat? A fost vreo afacere pe care ai vrut să o începi, dar ți s-a părut cam complicat? Ai regrete pentru că nu ai făcut anumite lucruri din cauza că păreau complicate? Motivul principal este zona de confort.
Zona de confort, probabil cea mai periculoasă zonă în evoluția individuală. Sunt câteva motive pentru care această zonă este periculoasă:
- Pune în “hibernare”, scoate din uz, calitatea omului numită “adaptabilitate”, o calitate ce ne dă posibilitatea să ne adaptăm mult mai ușor la absolut orice problemă nouă de care ne lovims.
- Ne transformă în sclavii obiceiurilor – nu e rău să ai anumite obiceiuri atât timp cât păstrezi o balanță între obiceiuri și “ceva nou”
- Ne blochează în a mai învăța ceva nou – avem impresia că le știm pe toate și nu permitem să intre nicio informație nouă, care ne-ar putea afecta zona noastră de confort.
Lista ar putea să continue, dar concluzia este aceeași, zona de confort nu ne favorizează chiar dacă aparent ne protejează. Dar oare e protecție sau doar absența oportunității unui pericol? Partea bună este că reușim să ne dăm seama că suntem într-o zonă de confort, de obicei acest lucru este foarte greu de identificat. Cum ieșim din această zonă? În general, sunt două modalități de a ieși:
I) Din interior:
- Conștientizăm unde suntem și ce facem.
- În prima fază, planificăm să rupem rutina adăugând ceva nou în programul nostru săptămânal.
- Facem lucruri din ce în ce mai îndrăznețe, dar pas cu pas. Mai ales dacă venim după o perioadă de rutină foarte lungă, dacă nu creștem adrenalina treptat, corpul și mintea noastră nu au timp să se adapteze și s-ar putea să facem greșeli. Trebuie să scoatem calitatea de adaptabilitate din hibernare.
- Înlocuim planificarea (din punctul B) cu “acțiuni” inopinate. Când auzim o idee un pic mai diferită, care ne-ar plăcea, dar pare complicată, mai întâi spunem “da” și apoi vedem cum ajungem să o facem.
- Cel mai important este să avem un echilibru între acțiunile repetitive și acțiunile noi.
II) Din exterior:
De obicei, modalitatea aceasta este mai neplăcută. Uneori se întâmplă să vină o persoană care te scoate din zona ta de confort, însă, de cele mai multe ori, factorul extern înseamnă o schimbare bruscă în viață: probleme de sănătate sau pierzi relația, pierzi job-ul, etc. Practic, unul dintre pilonii zonei tale de confort dispare. Când se întâmplă acest fenomen, ai două variante:
- Te ridici în picioare, devii mai puternic ca niciodată și începi să faci lucruri pe care nu te-ai fi văzut vreodată făcând. Practic, acea monotonie dispare.
- Stai culcat și te tarăști pe coate fiind ancorat în acel eveniment.
Putem spune că și în cazul în care schimbarea vine din exterior, adaptabilitatea este alimentată tot din interior.
Personal, pe plan profesional, am realizat cele mai multe lucruri, atât când am fost scos din zona de confort, cât și când am ieșit singur din ea.
Este normal să îți fie frică de ceva nou când ești în zona de comfort, dar nu uita, definiția curajului nu înseamnă absența fricii, ci puterea de a depăși frica atunci când este prezentă. În concluzie, curaj, dă-i înainte, dar amintește-ți să o faci în limitele legale și morale.
Cum să accepți eșecul în viață, să treci peste și să mergi mai departe?
În privința eșecului, sunt foarte multe sfaturi, respectiv proverbe sau citate motivaționale (tot proverbe, dar sună altfel când sunt spuse de speakeri). O să enumerez câteva dintre aceste proverbe legate de greșeli, care în prima fază sunt percepute ca și eșecuri:
- Omul din greșeli învață.
- A greși e omeneste.
- Cine nu învață din greșeli este condamnat să le repete.
- Câteodată câștigi, câteodată înveți.
Toate aceste proverbe au în comun un sâmbure de adevăr, mai exact, sunt foarte puțini oameni care învață din greșelile altora fără a le trăi pe propria piele, însă sunt și mai puțini oameni care pot să învețe fără să greșească niciodată. Eu aș spune că nu există, însă sigur m-ar contrazice cineva 😊. De ce ne este așa teamă de greșeli? – citește postul: “Dacă învățăm și devenim mai buni din propriile greșeli, de ce ne este teamă să greșim?”
Ce este eșecul? – o greșeală, în jurul căreia construim o ancoră, de care refuzăm să ne dezlipim.
Cum să accepți acest eșec?
- Să înțelegi – în primul rând trebuie să înțelegi tot ce s-a întâmplat în contextul acelui eșec. Dacă înțelegi, dai formă gândului, dacă dai formă unui gând, poți să “lupti” cu el. Cât timp există un mister, o dilemă, un “adevăr ascuns” nu o să te desprinzi de acel moment, o să rămâi ancorat în timp fiindcă “nu înțeleg ce s-a întâmplat”.
- Să îți asumi partea de vină – mulți oameni refuză să își accepte eșecul din teama de asumare. Aruncatul vinei este sport național când vine vorba de propria persoană, întotdeauna e altcineva de vină.
- Să îți acorzi suficient timp – orice rană fizică se vindecă în timp, la fel este și cu cea emoțională, însă nu înseamnă să aștepți să treacă, din contra, înseamnă să trăiești, să înveți să te bucuri de lucruri mici, să înveți să trăiești. Citându-l pe Damian Ureche: “Să dăm secundei viață pentru viață”.
Abia acum urmează partea cu acceptatul. Partea aceasta vine la finalul acestor etape, tocmai fiindcă aici e un cerc vicios. Poți să mergi mai departe dacă accepți eșecul, însă accepți eșecul doar când poți să mergi mai departe.
Una dintre problemele principale ale sistemului de învățământ
Una dintre problemele principale ale sistemului de învățământ este transformarea în conservatori a celor ce promovau odată inovația.
Cum putem schimba sistemul, în special cel de educație fără să stârnim vreo revoluție?
Cel mai important lucru este să ne uităm de unde plecăm, unde vrem să ajungem, în cât timp vrem să facem asta și apoi ne gândim cum. 1) Unde suntem: avem o structură prea mare, ineficientă și subfinanțată sau cel puțin prost administrată. Din păcate, trăim în țara unde șoferul inspectorului poate influența cine va fi următoarea directoare de școală. 2) Unde vrem să ajungem: nu trebuie să reinventăm roata, putem să luăm ca exemplu modelul finlandez. 3) În cât timp: minim 1 an de zile de pregătire, 1 an de testare (pe o grupă 0 unde părinții înscriu copii de bună voie) și 1 an de implementare, astfel încât din momentul implementării, elevii noi vor putea să meargă pe noua structură de învățământ. Cum? – Pentru ambele variante de mai jos, trebuie să avem o finanțare corespunzătoare. Aici începe distracția 😊 În primul rând, cel mai important lucru este să scoatem sistemul de învățământ din subordinea ministerului, printr-un referendum, astfel încât să fim siguri că poți să te ții de un plan pe termen lung, fără să fie influențat politic. Cam cum ar trebui să fie Justiția, dar fără nominalizări politice. Interimatul până la înființarea noii structuri o va asigura ministrul învățământului, după care acest minister trebuie să se transforme sau să dispară, depinde de competența personalului. I) O soluție: Noul lider să aibă doar 40% din puterea conducerii, restul de 60% să aparțină unei comisii de conducere din 6 oameni, fiecare cu câte 10%. Atât liderul cât și membrii comisiei să aibă doar un singur mandat, fără excepție, să fie de maxim 4 ani iar ocuparea tuturor posturilor să fie făcute prin concurs. Nimeni nu trebuie să aibă putere deplină, dar o fișă a postului bine stabilită cu consecințe în caz de nu este urmată. Concursul pentru membrii comisiei de conducere să aibă un decalaj de doi ani față de cel al liderului, astfel încât fiecare lider va prinde două comisii și fiecare comisie va prinde doi lideri. Este foarte important să aibă aceeași viziune, nu același grup de prieteni. Concursul liderului dar și al membrilor să fie organizat de cel puțin 3 rectori de prestigiu ale universităților internaționale, dacă vorbim de o Uniune Europeană, hai să gândim ca și o uniune și să ne ajutăm între noi. Condiție minimă a fiecărui candidat este să aibă master de Management la o universitate de prestigiu sau să fi avut o poziție de management superior cu rezultate reale în mediul privat. Inspectorii școlari, înlocuiți prin concurs de profesori cu viziune, iar rolul lor să se transforme în “profesorul profesorului”. Aici mandatul se poate repeta o singură dată, dar tot printr-un concurs susținut de comisiile de conducere + lider când se termină mandatul. Ulterior, rolul inspectorului va fi să asigure pregătirea cadrelor didactice pentru reformare, respectiv schimbare de mentalitate. II) A doua soluție: O colaborare pentru cei 3 ani cu o comisie finlandeză care să asigure transformarea sistemului de învățământ după modelul lor. Idee de bază este: depolitizarea sistemului de învățământ și transformarea lui într-un sistem bazat pe competențe, dar și menținerea lui în această formă. Unul din rolurile conducerii, pe lângă administrarea structurii, este de a se asigura că fiecare materie studiată aduce un plus de valoare “meseriei” pe care elevul și-o alege. Totodată, să țină pasul cu tot ce e nou pe piață. Exemple de materii ce ar putea fi create: Inovații tehnologice, Trenduri, Leadership interactiv, etc. Închei cu un motto vechi de-al meu: Una dintre problemele principale ale sistemului de învățământ este transformarea în conservatori a celor ce promovau odată inovația.